ICIM JuniorBaschet pentru copii Vino la baschet

Proiectul nostru, în programul Federației Române de Baschet

Fetițe cu mingi de baschet, alături de antrenori și invitați

ICIM Junior Arad își propune să contribuie la viitorul baschetului arădean și românesc prin noua sa echipă. Sub tutela echipei de senioare, medaliată cu bronz în ediția precedentă și cu 9 titluri în palmares, multe obținute cu jucătoare arădene care au devenit nume de legendă ale acestui sport, junioarele își propun să aducă din nou în lumina reflectoarelor sportive care să reprezinte România în marile întreceri.

Clubul nostru nu dorește doar să participe din obligație în campionatul de junioare, ci privește spre viitor. Punem bazele unei echipe solide, care să atragă copiii către sport, profitând de impactul pe care echipa de senioare îl are în rândul fanilor, să mărească baza de selecție și să construiască pentru viitorul sportului cu mingea la coș.

Proiectul clubului, intitulat „Fără baschet poți trăi, dar ce rost are!?”, a fost inclus de Federația Română de Baschet în programul său național „Să creștem sănătos prin baschet”.

Avem nevoie de sprijin pentru a le putea oferi copiilor condiții cât mai bune să se dezvolte, și de comunitatea arădeană alături de noi. Căutăm parteneriate din care să câștige toată lumea: atât ICIM Junior, cât și partenerii noștri.